Prima pagina Stirile zilei
Stiri
Crin Antonescu, preşedintele PNL: ,,Vreau să fiu primul preşedinte care face ceva pentru România, care face ce a promis, care nu se gândeşte la mandatul următor” PDF Imprimare Email
Vineri, 09 Octombrie 2009 02:39

Prezent ieri la Oradea, preşedintele PNL Crin Antonescu a avut o serie de întâlniri cu profesorii şi studenţii orădeni, cu membrii şi simpatizanţii PNL, cu oameni de afaceri din municipiu şi cu presa locală.

Crin Antonescu, candidatul Partidului Naţional Liberal la funcţia de preşedinte al României a criticat încă o dată actualul Guvern, pe care l-a numit iresponsabil în situaţia actuală în care se află ţara noastră: ,,Avem un Guvern incapabil să facă faţă situaţiei actuale de criză. Asistăm încă o dată la o creştere a semnalelor totalitariste, avem o moşie portocalie care guvernează ţara prin ordonanţe şi asumări”, a declarat acesta.

Totodată Crin Antonescu a făcut apel la preşedintele Traian Băsescu să nu promulge legile iniţiate până acum de premierul Emil Boc care nu sunt benefice cetăţenilor: ,,Boc nu poate fi oprit din febra asumărilor, aruncă o perdea de fum cum ar fi legea pensiilor, de după care să nu se mai vadă criza. Îi cer totodată premierului să facă publice înţelegerile asumate de România cu Fondul Monetar Internaţional, angajamentele făcute de Guvern în raport cu FMI pe spinarea contribuabililor români. Din această cauză România este împrumutată într-o manieră fără precedent, fără a se cunoaşte măcar aceste înţelegeri, deşi împrumutul se va plăti din banii românilor” a accentuat preşedintele PNL.

În încheiere, Crin Antonescu le-a spus membrilor şi simpatizanţilor PNL veniţi să-l vadă în număr foarte mare că, o dată ce va fi ales preşedintele ţării el va fi preşedintele tuturor românilor, nu doar al unui singur partid, şi va face tot ce a promis pentru ca lucrurile să funcţioneze normal, fără a se gândi la mandatul următor.



 

Ultima actualizare în Vineri, 09 Octombrie 2009 02:54
 
Crin Antonescu la Oradea PDF Imprimare Email
Marţi, 06 Octombrie 2009 10:42

Crin Antonescu
Crin Antonescu, preşedintele PNL va fi prezent miercuri, 7 octombrie la Oradea şi va avea următorul program:
ora 12.00 - Prelegere pe probleme de educaţie şi democraţie în Aula Magna a Universităţii Oradea
ora 14.00 - Conferinţă la sediul PNL
ora 16.00 - Întâlnire cu membrii PNL şi simpatizanţii lui Crin Antonescu în sala mare a Primăriei Oradea.

 

Ultima actualizare în Marţi, 06 Octombrie 2009 10:48
 
Ilie Bolojan l-a premiat pe scriitorul George Cristea PDF Imprimare Email
Luni, 28 Septembrie 2009 23:00

George Cristea

În deschiderea şedinţei Consiliului Local de luni, 28 septembrie, primarul Ilie Bolojan a acordat scriitorului George Cristea, profesor universitar la Institutul de Artă Dramatică a Universităţii din Stockholm, o diplomă de excelenţă pentru merite deosebite în promovarea culturii române şi a imaginii Oradiei în lume.

George Cristea este orădean, născut la 17 ianuarie 1929 şi plecat de peste 30 de ani în Suedia. Scriitorul a absolvit în 1948 Liceul „Emanuil Gojdu”, iar apoi Facultatea de Matematică-Fizică a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Neuitându-şi originile româneşti, George Cristea a fost preocupat mereu de promovarea tradiţiei şi a limbii române în cadrul comunităţii române din Stockholm.

 

Ultima actualizare în Luni, 28 Septembrie 2009 23:06
 
Mariana Câmpeanu la Oradea: “Salariaţii şi pensionarii plătesc din buzunarele lor criza” PDF Imprimare Email
Sâmbătă, 26 Septembrie 2009 00:43


Vicepreşedintele PNL, Mariana Câmpeanu, ministru al Muncii în cabinetul Tăriceanu, a fost joi, 24 septembrie, la Oradea, având o serie de intâlniri cu pensionari din oraş, cu muncitori, cu presa orădeană şi alţi membri ai Partidului Naţional Liberal.

La conferinţa de presă organizată la sediul PNL Bihor au participat, alături de Mariana Câmpeanu, primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, viceprimarul Gheorghe Carp, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Dumitru Voloşeniuc şi consilierul local Florica Cherecheş.

Subiectele abordate de vicepreşedintele liberalilor au fost legate de împrumutul de la FMI, pe care liberalii îl consideră o eroare a actualei guvernări. „Este o minciună şi o intoxicare a populaţiei ceea ce spune coaliţia despre împrumutul de la FMI. Dacă ne-am împrumutat la FMI ca să plătim salariile şi pensiile, ce vom face anul viitor când nu vom mai avea aceşti bani iar salariile vor trebui plătite în continuare? Realitatea este că România are cheltuieli cu 18% mai mari în această guvernare şi venituri cu 7% mai mici. În acest context, ei au decis să rezolve problema prin reducerea salariilor şi a pensiilor, ceea ce este o altă greşeală. Din păcate tot salariaţii şi pensionarii, adică cei mai oropsiţi din România, plătesc din buzunarele lor criza”, a declarat Mariana Câmpeanu, care consideră că una dintre cele mai bune soluţii pentru redresarea crizei ar fi fost scutirea de taxe şi impozite către stat a firmelor, cu condiţia ca acestea să nu facă timp de cel puţin doi ani disponibilizări.

Un alt subiect abordat de Mariana Câmpeanu a fost cel legat de moţiunea de cenzură depusă de PNL în Parlament la legea salarizarii unice, aducând critici la adresa actualului Guvern care formează şi majoritatea parlamentară: ,,Într-un an de zile de când s-a format, acest Parlament nu a fost în stare să emită nici măcar o lege. Nu a făcut altceva decât să aprobe ordonanţe date de Guvern. De altfel, în acest an, orice român a putut să vadă că Parlamentul a fost pur şi simplu înlăturat de la conducerea ţării. România se conduce prin legi asumate şi nu votate de Parlament, ceea ce este primul pas spre dictatură”, a explicat Mariana Câmpeanu.

Totodată, la întâlnirea cu pensionarii din Oradea, Mariana Câmpeanu le-a explicat acestora că Partidul Naţional Liberal este singurul partid care şi-a respectat programul de guvernare şi, după cum a promis, a majorat de două ori pensiile şi salariile în perioada guvernării: ,,Dacă în anul 2004 pensia medie era sub 300 de lei, până în 2008 pensiile au crescut de 2,5 ori datorită măsurilor luate de guvernul Tăriceanu” a conchis vicepreşedintele PNL.

Doamna ministru Mariana Câmpeanu a promis că va reveni la Oradea după alegerile prezidenţiale, la care speră ca partidul din care face parte să obţină un scor bun şi să dea preşedintele ţării - un altfel de preşedinte, în persoana lui Crin Antonescu.

Ultima actualizare în Sâmbătă, 26 Septembrie 2009 00:52
 
« ÎnceputAnterior12345678910UrmătorSfârşit »

Pagina 6 din 14

Alte recomandari

Ilie Bolojan
Blogul lui Ilie Bolojan, primarul Municipiului Oradea
Florica Cherecheş
Suflet pentru Oradea
PNL Bihor
Pagina web oficiala a Partidului National Liberal filiala Bihor.
Primaria Oradea
Site-ul Primăriei Municipiului Oradea


Implementare / Gazduire / Design: i-Ware / Quanta SRL / LiquidCore.RO