Ziua Drapelului la Primăria Oradea Imprimare
Vineri, 26 Iunie 2009 15:54

Cu ocazia Zilei Drapelului Naţional, autorităţile locale au organizat azi în faţa Primăriei Oradea o ceremonie militară. Ceremonia a debutat la ora 9.00 cu slujba de sfinţire a drapelului naţional la Biserca cu Lună, urmată apoi de prezentarea onorului şi salutul drapelului de luptă în faţa Primăriei.
La manifestări au participat primarul Ilie Bolojan, viceprimarul Gheorghe Carp, prefectul Gavrilă Ghilea şi preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Ţârle. Alocuţiunile privind semnificaţia Zilei Drapelului Naţional au fost rostite de prefectul judeţului Bihor şi de lt.col (r) Constantin Moşincat.
Drapelul României a fost apoi  înălţat pe catarg, dar nu înainte de binecuvântarea rostită de un preot şi de sărutarea acestuia de către oficialităţile prezente la ceremonie. În finalul ceremoniei, s-a intonat Imnul Naţional al României şi a avut loc defilarea gărzii de onoare.
Ultima actualizare în Vineri, 26 Iunie 2009 15:58