Prima pagina
Mediu - Programul de guvernare 2008-2012 PDF Imprimare Email
Marţi, 06 Mai 2008 14:30

   1. Descrierea situaţiei actuale din Oradea

Lucia Varga   O realitate a ultimilor ani în Oradea o constituie gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor – colectare, transport, reciclare, depozitare şi eliminare, oraşul de pe Crişul Repede fiind plin de deşeuri.

   Colectarea şi depozitarea deşeurilor este nesatisfăcătoare: nu există locuri amenajate conform legii pentru colectarea deşeurilor (pubelele trebuie amplasate pe platforme betonate prevăzute cu rigole de scurgere a apelor pluviale – periodic aceste platforme trebuie să fie spălate şi igienizate). Pubelele sunt insuficiente şi nu sunt golite la timp, ceea ce face ca populaţia să fie nevoită să depoziteze deşeurile menajere pe sol.

   Nu toată populaţia şi agenţii economici au contracte de salubrizare cu un operator, drept urmare se constată depozitări ilegale de deşeuri în diverse locuri din municipiu. (centura oraşului, terenuri virane din oraş, cursuri de apă.

   Nu a fost soluţionată de către Primăria Oradea problema deşeurilor inerte provenite din construcţii (nu există instalaţie de reciclare şi un loc de depozitare special pentru acestea).

   Depozitele de deşeuri menajere, respectiv depozitul vechi şi depozitul “ecologic”, sunt întreţinute necorespunzător şi creează disconfort pentru orădenii din proximitate (antrenare de hârtii, pungi, materiale plastice şi mirosuri extrem de neplăcute). La depozitul de deşeuri municipale (depozitul vechi) nici până astăzi nu au fost demarate lucrările de închidere, deşi termenul limită este 2008.

   Tarifele de depozitare a deşeurilor menajere la depozitul “ecologic” sunt în Oradea 11,9 euro/tonă, mai mari decât în Sibiu - 8,8 euro/tonă, în Bucuresti - 10 euro/tonă sau în Satu Mare - 10,4 euro/tonă.

   Deşi conform directivei europene cantitatea de deşeuri biodegradabile depozitate trebuie redusă cu până la 75 fata de anul 1995 în Oradea nu s-a introdus un sistem funcţional de colectare selectivă şi de reciclarea a deşeurilor.

   Depozitele de deşeuri industriale existente în perimetrul municipiului Oradea sunt surse de poluare şi disconfort pentru locuitori, şi până la aceasta oră nu a fost întreprinsă nici o acţiune prin care această problemă să fie rezolvată.

 

   O altă problemă este poluarea aerului. Creşterea numărului de autoturisme, traficul intens de maşini grele, emisiile de gaze de la CET, praful antrenat de la depozitele de deşeuri industriale sunt factorii principali care contribuie la creşterea poluării. Cea mai importantă soluţie de diminuare a efectelor poluării asupra sănătăţii populaţiei este extinderea suprafeţelor de spatii verzi în oraş şi în zonele limitrofe.

   Conform statisticilor oficiale furnizate de primărie, suprafaţa de spaţiu verde din Oradea ar fi de 10,6 mp pe locuitor. Media în UE este de 26 mp, iar recomandarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii este de 50 mp pe locuitor. Deşi Guvernul, prin HG 1256/2007, a alocat pentru Oradea 1.397.016 lei pentru amenajarea unui parc dendrologic în Şanţul Cetăţii Oradea, până în acest moment Primăria nu a accesat aceste fonduri.

 

   În ultima perioadă Primăria Oradea a iniţiat proiecte de aşa-zise “amenajări peisagistice” care, în afara faptului că sunt foarte scumpe, nu rezolvă de fapt problema spaţiilor verzi, ci dimpotrivă. Primăria Oradea a solicitat finanţări pentru proiecte care fie erau incomplete, fie nu aveau ca obiectiv plantarea de arbori, ci doar amenajări de alei şi mobilier specific parcurilor.

   Studiile relevă faptul că spatiile verzi dintr-un oraş trebuie să acopere 30% din suprafaţa intravilanului, iar distribuţia acestora trebuie să permită cetăţenilor să aibă acces la ele în aproximativ 15 minute de mers pe jos. Conform Ordonanţei 114 din 2007, trebuie asigurată până în 2010 o suprafaţă de 20 mp de spaţiu verde pe locuitor, iar până în 2013 o suprafaţă de 26 mp pe locuitor.

 

   O altă problemă pentru Oradea este accesul populaţiei la apă potabilă şi la canalizare. Deşi Oradea este un oraş european, 11% din populaţia municipiului nu are acces la apă curentă şi 17% la canalizare.

   Guvernul a aprobat în 2006 prin HG 1267/2006 fonduri de la Guvern în valoare de 119.744.000 lei pentru extinderea alimentarii cu apă şi canal, fondurile urmând a fi alocate, în funcţie de cheltuieli, în perioada 2006-2010. Deşi finanţarea era asigurată, în 3 ani de zile Primăria Oradea a cheltuit numai 5.100.000 lei.

   Reţeaua de canalizare este prost întreţinută şi există scurgeri de apă menajeră în reţeaua de ape pluviale şi de acolo în cursurile de apă (pârâul Adona şi râul Crişul Repede).

Programul de guvernare locală 2008-2012

   Am constat că până în acest moment protecţia mediul înconjurător nu a fost o prioritate a administraţiei locale actuale.

·          Fondurile alocate de către Guvern pentru înfiinţarea de parcuri, extinderea reţelei de apă şi canalizare sau modernizarea grădinii zoologice nu au fost cheltuite.

·          S-a refuzat posibilitatea finanţării nerambursabile din fonduri europene pentru eficientizarea sistemului de termoficare, preferându-se să se cheltuiască din banii orădenilor, din bugetul local.

·          Din Fondul de Mediu nu s-a accesat nici o finanţare până în acest moment.

·          Decizia de modernizare a grădinii zoologice nu a fost luată decât după presiuni mediatice şi intervenţii la conducerea Primăriei.

·          Nu au fost promovate proiecte care să creeze condiţii pentru petrecerea timpului liber. Nu a fost utilizat potenţialul turistic al Crişului Repede. Nu au fost create condiţii pentru practicarea sportului de agrement în parcuri şi de-a lungul cursurilor de apă.

 

2. Domenii de intervenţie

·          Gestionarea deşeurilor

·          Modernizarea şi extinderea spaţiilor verzi

·          Accesul populaţiei la apă curentă şi canalizare

·          Energia convenţională şi neconvenţională

·          Proiecte eco-turistice

 

3. Măsuri de aplicat

Gestionarea deşeurilor

Implementarea unui sistem integrat de gestiunea deşeurilor în Bihor care să prevadă pentru Oradea:

·          Asigurarea unui serviciu de salubrizare eficient.

·          Respectarea condiţiilor contractuale de către operatorii de salubritate.

·          Dotarea cu recipiente de colectare suficiente.

·          Ritmicitatea ridicării containerelor.

·          Asigurarea curăţeniei căilor publice şi a spaţiilor verzi.

·          Asigurarea serviciilor de salubritate pentru toţi cetăţenii Oradiei (în prezent, 10% nu beneficiază de acestea).

 

Modernizarea infrastructurii de gestionare a deşeurilor în vederea atingerii standardelor europene

·          Introducerea colectării selective.

·          Asigurarea capacităţii de colectare (pubele, coşuri, containere) şi de transport (autogunoiere, autocontainere).

·          Realizarea de platforme betonate pentru amplasarea recipienţilor de colectare.

·          Realizarea staţiei de sortare şi transfer.

·          Înfiinţarea unui depozit de deşeuri inerte.

 

Închiderea şi ecologizarea depozitelor de deşeuri menajere şi industriale

·          Realizarea lucrărilor de închidere şi ecologizare a depozitului de deşeuri menajere vechi, neconform, şi ecologizarea lui. Crearea unei “insule verzi” pe locul vechiului amplasament.

·          Demararea împreuna cu CET de acţiuni de ecologizare a depozitelor de zgură şi cenuşă aflate în proprietatea Primăriei Oradea (61 ha) şi transformarea lor în plantaţii de arbori.

·          Implicarea în calitate de proprietar, împreună cu Cemtrade, în ecologizarea depozitelor de şlam de aluminiu şi transformarea lor în terenuri de practicare a sportului, zonă de agrement sau cu altă utilitate

 

Modernizarea şi extinderea spaţiilor verzi

·          Promovarea unei politici de păstrare a spaţiilor verzi prin menţinerea şi întreţinerea arborilor existenţi.

·          Reabilitarea şi întreţinerea spaţiilor verzi dintre blocuri.

·          Mărirea suprafeţelor de spaţiu verde de-a lungul cursurilor de apă: Crişul Repede, Peţa, Adona, Pârâul Întunecat.

·          Stabilirea prin autorizaţiile de construcţie a obligativităţii amenajării de spaţii verzi conform normelor actuale de mediu în cartierele care se dezvoltă.

·          Iniţierea unui dialog în vederea administrării de către Primăria Oradea a parcului din jurul catedralei romano-catolice în folosul cetăţenilor.

·          Înfiinţarea de noi parcuri în zonele Seleuş, Nufărul şi în cartierele nou construite prin accesarea de fonduri guvernamentale.

 

Accesul populaţiei la apă curenta şi canalizare

 

·          Realizarea într-un ritm susţinut a lucrărilor de extindere a alimentării cu apă şi canalizare.

·          Modernizarea reţelelor de canalizare existente şi stoparea scurgerilor de apă menajeră în cursurile de apă.

·          Accesarea de fonduri europene în vederea extinderii reţelelor de distribuţie a apei potabile şi a sistemului de canalizare, astfel încât orădenii să beneficieze de aceste servicii.

 

Energia convenţională şi neconvenţională

 

·          Reabilitarea şi modernizarea instalaţiilor şi reţelelor de producere a energiei electrice şi termice pentru reducerea poluării aerului, diminuarea pierderilor pe reţea, îmbunătăţirea eficienţei energetice, reducerea costurilor pentru încălzire la cetăţean.

·          Extinderea folosirii apei geotermale.

·          Utilizarea apei geotermale şi a panourilor solare pentru încălzirea instituţiilor publice aflate în subordinea primăriei.

·          Înlocuirea treptată a mijloacelor de transport poluante cu altele mai puţin poluante.

·          Implementarea unei politici privind achiziţiile verzi în primărie şi instituţiile subordonate.

 

Proiecte eco-turistice

 

·          Modernizarea grădinii zoologice.

·          Pe termen lung realizarea unei grădini zoo-botanice prin crearea unei grădini botanice şi reabilitarea serei în vechiul amplasament al gardinii zoologice - extindere de la 4 ha la 6 ha.

·          Promovarea proiectelor privind pistele de bicicletă şi piste pentru practicarea sporturilor de agrement în parcuri şi de-a lungul cursurilor de apă.

·          Realizarea unor proiecte de amenajare a coridorului verde al Crişului Repede ca zonă de recreere, cu menţinerea şi îmbogăţirea vegetaţiei specifice de luncă.

·          Utilizarea potenţialului turistic al Crişului Repede în zona amenajată prin permiterea amplasării de cafenele şi restaurante lacustre.

·          Modernizarea stadionului Tineretului şi a celorlalte terenuri de sport din incinta acestuia (deschiderea la propriu şi figurat a acestuia pentru locuitorii Oradea). Crearea unui complex sportiv prin extinderea suprafeţei pentru terenurile de sport.

 

4. Efecte 

·          Asigurarea curăţeniei în oraş.

·          Îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a populaţiei.

·          Diminuarea riscului de îmbolnăvire datorată poluării.

·          Sporirea şi diversificarea modalităţilor de petrecere a timpului liber.

·          Diversificarea ofertei turistice.

Ultima actualizare în Luni, 19 Mai 2008 19:59
 

Sondaje

Ce trebuie sa faca primaria:
 

Alte recomandari

Ilie Bolojan
Blogul lui Ilie Bolojan, primarul Municipiului Oradea
Lucia Varga
Website-ul doamnei Lucia Varga, deputat PNL colegiul uninominal nr. 3 Bihor
Florica Cherecheş
Suflet pentru Oradea
PNL Bihor
Pagina web oficiala a Partidului National Liberal filiala Bihor.
Primaria Oradea
Site-ul Primăriei Municipiului Oradea

Autentificare



Vizitatori pe site

Avem 40 vizitatori online

Arhiva



Implementare / Gazduire / Design: i-Ware / Quanta SRL / LiquidCore.RO